Categories
General

Tura pe bitze duminica – intalnire ora 9:00 sub podul de la iesirea din Manastur spre Floresti

Cine e interesat de o tura cicloturistica de o zi pe drumuri
neasfaltate: Intalnirea duminica 24 mai 2009 dimineata la 9:00 sub podul
de la iesirea din Manastur spre Floresti ( intersectia str. Bucium cu
Calea Floresti).

Va fi tura lunga – cam 60 km – mare parte pe drumuri de caruta sau
neasfaltate, cu ceva zone de discovery ( in sensul de nesiguranta
privind starea unor drumuri…) si diferenta de nivel totala destul de
mare, ca e mult sus-jos…. Se va merge in ritm destul de lejer, cu
multe pauze mici, dar vom reveni in CLuj abia spre seara, probabil spre
apusul soarelui…

Traseu propus: Cluj (Manastur) – Drumul Sf. Ion – Faget – Drumul Salicii
– vf. Peana – Lacul Micesti – Micesti – Comsesti – Martinesti – Rediu –
Gheorgheni – Pd.Tufele Rosii – Someseni – CLuj ( cart. A.Vlaicu / zona
Selgros).

De avut mancare pt o zi si apa destula ( minim 1 litru), o minima trusa
tehnica ( ex. pompa, camera, petece…), haine, pelerina ( desi se
anunta vreme buna) si ce mai trebuie pentru o tura de o zi…

Radu Mititean
CCN

Categories
General

Invitatie la proiectie: BRUXELLES PENTRU BICICLISTI

I N V I T A T I E
la prezentarea cu imagini pe tema
BRUXELLES PENTRU BICICLISTI

Clubul de Cicloturism “NAPOCA” (CCN) invita publicul clujean joi 21 mai
2009 de la ora 20:30, la Biblioteca “Heltai” ( str. Clinicilor nr. 18),
la o PROIECTIE DE IMAGINI pe tema BRUXELLES PENTRU BICICLISTI. Intrarea
este libera.

Va fi o prezentare in imagini foto digitale a facilitatilor recent
realizate in Bruxelles pentru circulatia cu bicicleta. Daca in urma cu
putini ani, Bruxelles-ul era un oras al masinilor si biciclistii erau o
raritate, in urma schimbarii politicilor locale de mobilitate, s-au
realizat multe infrastructuri dedicate circulatiei bicicletelor in oras,
ceea ce a dus la triplarea numarului celor ce folosesc zilnic bicicleta
ca mijloc de transport.

Municipalitatea bruxelleza a inaugurat in 16 mai 2009 sistemul de
biciclete publice, analog “Velib”-ului parizian, a deschis biciclistilor
in dublu sens aproape toate strazile cu sens unic, permite luarea
bicicletei in metrou si in tramvaie, a anuntat planuri de sute de noi
parcaje pentru biciclete si zeci de kilometri de cai de comunicatie
pentru biciclisti… incercand sa repare acum greseala facuta cu decenii
in urma, de a incerca sa adapteze orasul la nevoile automobilelor…

Imaginile sunt realizate saptamana trecuta, cu ocazia participarii CCN
la o serie de evenimente biciclistice internationale desfasurate la
Bruxelles – Adunarea Generala anuala a Federatiei Europene a
Biciclistilor (ECF), Conferinta Internationala “Velo City 2009” si
expozitia de profil anexata acesteia, o dezbatere pe teme biciclistice
la Parlamentul European cu participarea mai multor comisari europeni,
Saptamana Biciclistica “Dring Dring” ce a inclus lansarea sistemului de
biciclete publice “Vello”, a Dictionarului Biciclistic European si un
Mars al Biciclistilor cu mii de participanti etc.

Va asteptam!

DIRECTOR EXECUTIV
Radu Mititean

Categories
General

UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill 2009

Având ca punct de desfăşurare Dealul Cetăţuia din centrul istoric al Clujului, “UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill” marchează, în data de 30 Mai, deschiderea de sezon pentru evenimentele gravitaţionale din România, care ating apogeul la sfârşitul lunii August, în cadrul renumitului “Drop’n’Roll Downhill Challenge” din Masivul Parâng.

Fiind la a doua sa ediţie, “UpDown Cup – Dual Downhill” a fost de la bun început prima manifestare de amploare a mountainbiking-ului în spaţiul urban românesc şi un preludiu legitim şi îndelung aşteptat pentru un sezon din ce în ce mai bogat în desfăşurări de gen. “UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill” îşi propune să reunească rideri din întreaga Românie, dar şi din Europa, pentru o competiţie unică şi memorabilă într-un areal inedit şi improbabil, dar şi să promoveze ciclismul montan gravitaţional, aducându-l în sfera urbană şi făcându-l astfel mult mai accesibil publicului.

Parcursul competiţional este realizat pe latura sudică a Dealului Cetăţuia, aprig străjer al Clujului, care a crescut în ultima decadă câţiva dintre Campionii şi Vicecampionii Naţionali ai mountainbiking-ului din România. Oraşul Cluj a fost încă de la mijlocul anilor ’90 un pionier în promovarea şi dezvoltarea mountainbiking-ului, iar “UpDown Cup – Dual Downhill” nu face decât să ducă mai departe o moştenire demnă.

Traseul este împănat cu numeroase seturi de scări de dimensiuni diferite, secţiuni naturale, contrapante, săritoare şi alte secţiuni antropice, ce vor provoca participanţii şi vor ţine publicul motivat până în ultima clipă. Pentru a nu da nimănui un avantaj necinstit, ruta efectivă de concurs nu va fi dezvăluită decât în ultima clipă, cu scurt timp inaintea începerii concursului.

Sistemul competiţional este unul eliminatoriu şi, ulterior calificărilor, presupune parcurgerea simultană a traseului de către doi rideri, cel mai rapid dintre ei avansând în manşa următoare.

“UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill” este însă mai mult decât un concurs de mountainbike downhill în oraş; oferta organizatorilor curpinzând numeroase alte atracţii, de la expoziţii de artă urbană în aer liber, până la petreceri, concerte live şi alte surprize!

Taxa de participare pentru “UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill” are valoarea de 30 de Euro, la înscrierea prin intermediul internet-ului, şi de 50 de Euro, pentru înscrierile efectuate la faţa locului şi le va asigura participanţilor, printre altele, acces total în cadrul evenimentului şi prioritate la petrecerea de închidere a evenimentului. Riderilor li se oferă şansa de a-şi însuşi unul dintre numeroasele premii-surpriză, puse la bataie de organizatori şi de partenerii acestora.

“UpDown Cup – Downstairs Dual Downhill” este un eveniment cu participare europeană, dar se adresează, în primul rând, publicului român, şi, în special, celui clujean. Anul acesta, la cea de a doua sa ediţie, se estimează un număr de circa 150 de participanţi şi un public spectator de circa 3000 de persoane.

Susţinătorii şi partenerii proiectului “UpDown Cup – Dual Downhill” sunt: Primăria Municipiului Cluj, Kona, SixSixOne, Red Bull,Yoppi Transilvania, Euro Gsm, BikeXpert, Umi Bike, Creative Partners, Kin Pin Shop,Rolman Development, Arhimodels.

Vă rugăm daţi mai departe acest mesaj oricui credeţi că ar putea fi interesat de el!

Pentru orice altă informaţie, vă rugăm verificaţi site-ul: www.updowncup.ro şi/sau contactaţi-ne via e-mail (office@updowncup.ro ) sau prin telefon:

0734 653 465 (Paul Ionaşcu; manager proiect).

0722 547 048 (Maximilian Munteanu; reprezentant media, oficial),

Cu mulţumirile de rigoare,

echipa UpDown Cup

“UpDown Cup – Dual Downhill” este un proiect care face parte dintr-un lung şir de evenimente dedicate sporturilor alternative (snowboarding, mountainbiking, BMX, skateboarding) de-a lungul ultimilor 10 ani. Organizaţia noastră se orientează în a susţine evoluţia acestor sporturi în ţara noastra şi de a promova utilitatea lor, ca practici de recreare activă, în rândul publicului.

Conform curentelor internaţionale, şi în România numarul practicanţilor acestor sporturi este mai mare, de la an la an, având o progresie direct proporţională cu creşterea numărului de solicitanţi de turism sportiv în aer liber. Spectaculozitatea şi ineditul acestor noi sporturi ridică gradul de atractivitate a zonelor unde se desfăşoara evenimentele, dând acestor zone o dimensiune turistica proaspată.

Notă:

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a opera orice modificare în desfăşurarea evenimentului, fără notificare prealabilă; publicul urmând să fie informat în legătură cu eventualele schimbări din program prin intermediul paginii web oficiale a evenimentului (www.updowncup.ro) sau a altor mijloace de comunicare. Eventualele schimbări majore vor fi decise democratic la faţa locului. 😉

Categories
General

Critical Mass 2009 – Budapest

Am gasit un album cu poze de la Critical Mass 2009 – Budapest. Marsul a avut loc in 19.04.2009.

Categories
General

Hoia Dirtpark

Pentru cei care n-au aflat deja, in HOIA s-a deschis un dirtpark. HobbyBike cu ajutorul Primariei Cluj-Napoca au facut o treaba buna, si astfel avem cel mai mare dirtpark din Transilvania.
Din pacate n-am putut participa la avenimente, dar am gasit un clip filmat de Eli:

Categories
General

Vanatoare de comori pe bicicleta in Cluj-Napoca !!!

Zilele Arhitecturii 2009 vor avea loc in perioada 13-16 mai 2009. ZA este un eveniment complex structurat pe 6 sectiuni: Conferinte, Ateliere, Expozitii, Strada, MuZA si Filmul ZA.

La sectiunea Strada, va fi interesant de participat, deoarece sunt organizate “excursii” pe bicicleta, in Cluj-Napoca cu scopul de a descoperi cladiri, de a afla trecutul lor.

Vrei sa descoperi o alta fata a Clujului? Hai la un tur pe biciclete!

Ne intalnim in fiecare zi din perioada evenimentului 13-16 mai la ora 14:00 “La clopot”, str. Eroilor nr. 1, de unde se face plecarea.

La rubrica “Stiati ca…” iti aratam orasul din perspectiva noastra, a studentilor arhitecti. Dezvaluim elemente pe care nici nu le-ai fi banuit. Istoria e altfel decat cum o stii, adevarul e sub un val de praf. Tuşim, îl dăm la o parte, iar in ultima zi, 16 mai, te supunem la test: “Vânătoarea de comori”. Va fi un tur de forta la cele mai interesante monumente din oras. Indiciile le gasesti, rand pe rand, fie la cladirile vanate, fie la diferite puncte de difuzare a presei.
Apropos…stiati ca bolta altarului Bisericii Sf Mihail s-a prabusit si a fost refacuta din beton?

Iar daca nu aveti bicicleta, va dam noi una*. Trimite-ti un mail la adresa iioana.vancea@yahoo.com cu subiect “vreau bicicleta” in care sa mentionati numele complet, ziua in care doriti bicicleta si…inaltimea voastra, pentru ca bicicleta sa va fie pe masura. Numarul de biciclete este limitat si inscrierile se incheie cu 1 zi inainte de inceperea evenimentului, mai exact in 12 mai.

Traseu 13 mai:

Casa Mauksch………………….. str. Ferdinand

Palatul Szeki
Palatul Baboş
Palatul Berde
Palatul Elian
Clădirea Astoria……………………str. Horea
Cladirea Urania
Sinagoga
Biserica Reformată………………….p-ţa Gării
Halele Remarul………………..str. Locomotivei
Cetăţuie ………………………str. Mecanicii
……………………..str. Cetăţii, str. Gruia
Vila Tătaru …………………str. C.A. Rosetti
………………………….str. E. Grigorescu
……str. G. Enescu, str. Splaiul Independentei


Traseu 14 mai:
………………………………..str. Eroilor
Teatru……………………p-ta Stefan cel Mare
Turnul Croitorilor
Cartier Gheorgheni……………str. N. Titulescu
……………..str. Unirii, str. Al. V. Voievod
………………..str. Fabricii, str. Bucuresti
……….str. Traian, str. Horea, str. Ferdinand
………………………………..str. Eroilor

Traseu 15 mai:

………………………………..str. Eroilor
……………………..str. Memorandumului
…………………str. Calea Motilor
…………………str. Berarie
…………………str. Plopilor
…………………str. Primaverii
…………………str. Islazului
………………… str. Campului
………………..Calea Manastur
………………..Calea Motilor
………………..str. Clinicilor
………………..str. Eroilor

Traseu 16 mai:

Acest traseu va fi de fapt un treasure hunting, deci il tinem secret.


*numarul de biciclete este limitat. In momentul in care a fost atins numarul maxim de biciclete pe care le punem la dispozitie vom anunta pe blog.

Mai multe detalii puteti afla pe blogul dedicat evenimentului.

Categories
General

Mesaj Offline :)

adi dohotaru (07.05.2009 17:10:13): Biciclişti din toate ţările, uniţi-vă! Critical mass, vineri, 8, mai, de la ora 17.00, întâlnirea la Casa Matei. Fără escorta poliţiei, pe toată banda de circulaţie. Afişul îl găsiţi aici – http://www.slicker.ro/?p=2342 şi detalii aici – http://en.wikipedia.org/wiki/Critical_Mass Daţi mai departe la alţi biciclişti!

Nu uita sa-l dai mai departe 🙂

Categories
General

Videoclip Critical Mass 20

Multumiri lui Calin Suteu – Final Image pentru filmare!

Au fost in jur de 160 de participanti 🙂

Ne vedem in 30 mai tot in Skate Park.

Categories
General

APUSENI BIKE TOUR 2009

INVITATIE
APUSENI BIKE TOUR 2009
Expeditie de mountain biking in nordvestul Muntilor Apuseni: 22-30 august

Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) organizeaza in aceasta vara, ca in
fiecare an, mai multe ture cicloturistice montane in Carpati, deschise
membrilor CCN dar si membrilor unor cluburi partenere din tara si
strainatate. De fiecare data sunt vizate alte zone, deoarece turele au
un dublu scop – pe de o parte sa asigure participantilor o vacanta
activa reusita in grup, pe doua roti, pe munte, iar pe de alta parte sa
realizeze testarea si documentarea din punct e vedere cicloturistic a
Carpatilor, zona cu zona (de unde si inregistrarea turelor pe GPS si
documentarea detaliata foto, impartirea pe mai multe echipe pentru a
testa diverse variante, portiuni de “discovery”…).

In vara anului 2009 sunt programate doua asemena ture de cate o
saptamana, ambele in Carpatii Occidentali: Prima in Muntii Banatului (
in a doua saptamana din august), a doua in nordvestul Muntilor Apuseni
(in ultima saptamana din august).

Apuseni Bike Tour 2009 (ABT09) va avea loc in perioada 22-30 august
2009, in nordvestul MUNTILOR APUSENI ( Muntii Gilaului, Vladeasa,
Padurea Craiului si Plopis)

Este o tura de dificultate medie, cu cortul, fara masina de transport
bagaje, deci se cara pe bicicleta tot echipamentul necesar, inclusiv cel
de campare ( dar se poate rezolva si cazare “indoor”, la pensiuni, in
aproape toate noptile).

Se merge mai ales pe drumuri neasfaltate publice si forestiere, putin pe
drumuri pastorale / de caruta. E totusi nevoie de bicicleta MTB robusta
adecvat echipata si un nivel corespunzator de antrenament si experienta
cicloturistica, inclusiv de mers pe drumuri mai bolovanoase. Vor fi
etape de 35-75 km pe zi, cu pana la 1200 metri diferenta de nivel in urcus.

A se tine cont ca mare parte din zona nu prea are infrastructuri
specifice pentru turism si posibilitatile de aprovizionare sunt limitate
la cateva produse de baza ce exista pe la “magazinele mixte” din micile
sate de munte. In schimb sunt peisaje superbe, multe fenomene carstice (
chei, pesteri, cascade), obiective culturale….

Traseul si programul sunt redate in ANEXA ( traseul este preliminar, mai
poate suferi unele modificari)

Fiecare participant isi acopera propriile costuri ( de transport, masa,
cazare daca e cazul). si participa pe proprie raspundere in materie de
posibile accidente sau incidente. CCN se ocupa de organizare,
planificarea traseului, ghidaj…

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze cat mai urgent prin e-mail,
cel tarziu pana la 30 iunie 2009. In caz de numar prea ridicat de
doritori, se va opera o selectie, avand prioritate membrii activi CCN si
cei ai altor cluburi afiliate la Federatia Biciclistilor din Romania sau
la Federatia Europeana a Biciclistilor.

RADU MITITEAN
director executiv CCN

ANEXA
===============================

CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA (CCN)

APUSENI BIKE TOUR 2009
22-30 august 2009

TRASEU SI PROGRAM

0. S, 22 august 2009
Pentru neclujeni – sosirea la Cluj.
Pentru cine vrea si poate porni inca din aceasta zi de dimineata:
CLUJ NAPOCA – BOLOGA
Cluj-Napoca – Capusu Mare – Dangau – Rasca – Dealu Negru – Calatele –
Margau – Scrind – Sacuieu – Bologa.

1. D, 23 august 2009
BOLOGA – STANA DE VALE
Cu trenul Cluj-Napoca – Huedin sau Bologa sau Valea Draganului ( circa
60 km).
Cei ce au pornit cu o zi inainte: Bologa – Valea Draganului.
Apoi toti pe biciclete: Valea Draganului – Lunca Visagului – L.Floroiu –
Gura Zarnii – sub vf. Poieni ( circa 1450 m) – statiunea Stana de Vale.

2. L, 24 august 2009
STANA DE VALE – BRATCA
Stana de Vale – v.Iadului – cascada Iadolina – L. Lesu – Remeti – Bulz –
Lorau – Bratca

3. Ma, 25 august 2009
BRATCA – TARINA
Bratca – Damis – zona Runcsor – Sohodol – Ch.Albioarei – Tarina

4. Mi, 26 august 2009
TARINA – VARCIOROG
Tarina – Luncasprie – Dobresti – Varciorog

5. J, 27 august 2009
VARCIOROG – SUNCUIUS
Varciorog – P.Osoi – Cornet – Tomnatic – 10 Hotare – Suncuius

6. V, 28 august 2009
SUNCUIUS – PIATRA CRAIULUI
Suncuius – vizitare P.Ungurului si Ch.Misidului – Balnaca – Bratca –
Valea Crisului – pasul Piatra Craiului

7. S, 29 august 2009
PIATRA CRAIULUI – BOLOGA
Pas Piatra Craiului – Magura Mare – Vanatori – Ciucea
De aici cei ne-clujeni care trebuie sa ajunga duminica acasa pot lua
trenul, sau pedala pana in Huedin si de acolo tren spre CLuj sau Oradea;
Cei ce pot ramane inca o zi pedaleaza pana la Bologa.
Vizitare Cetatea Bologa, ruinele castrului roman…

8. D, 30 august 2009
BOLOGA – CLUJ-NAPOCA
Bologa – Sacuieu – Alunis – Sancraiu – Valeni – Manastireni – Bedeciu –
Capusu Mic – Capus – Gilau – Cluj-Napoca

Radu Mititean
CCN

Contact: +40 744-576836

Categories
General

Bike Romania Tour 2009

INVITATIE:
BIKE ROMANIA TOUR 2009
Expeditie de mountain biking in Muntii Banatului: 8-16 august

Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) organizeaza in aceasta vara, ca in
fiecare an, mai multe ture cicloturistice montane in Carpati, deschise
membrilor CCN dar si membrilor unor cluburi partenere din tara si
strainatate. De fiecare data sunt vizate alte zone, deoarece turele au
un dublu scop – pe de o parte sa asigure participantilor o vacanta
activa reusita in grup, pe doua roti, pe munte, iar pe de alta parte sa
realizeze testarea si documentarea din punct e vedere cicloturistic a
Carpatilor, zona cu zona (de unde si inregistrarea turelor pe GPS si
documentarea detaliata foto, impartirea pe mai multe echipe pentru a
testa diverse variante, portiuni de “discovery”…).

In vara anului 2009 sunt programate doua asemena ture de cate o
saptamana, ambele in Carpatii Occidentali: Prima in Muntii Banatului (
in a doua saptamana din august), a doua in nordvestul Muntilor Apuseni
(in ultima saptamana din august).

Bike Romania Tour 2009 (BRT09) se va desfasura in 8-16 august 2009, in
MUNTII BANATULUI ( Muntii Semenicului, Aninei si Almajului si Clisura
Dunarii)

Este o tura bazata pe cazare indoor ( in pensiuni – dar desigur se poate
sta si la cort), cu transportul bagajelor mari de la un punct de cazare
la altul cu o dubita ( deci se merge numai cu bagaj mic, de o zi). In
majoritatea zilelor exista cate o varianta de drum forestier sau sosea,
mai usoara si fara mari incertitudini, si una de mountain biking pe
drumuri forestiere si de caruta si poteci / plaiuri, care poate pune
probleme de discovery ( gasit drumul bun, unele portiuni mai tehnice sau
de impins / dus bicicleta…), rezervata celor mai antrenati sau dornici
de aventura.

E nevoie de experienta si echipament adecvat de mountain biking. Etapele
sunt de pana la 80 km lungime si pana la 1400 metri diferenta de nivel
in urcus pe zi, si se ajunge adesea la distante mari de localitati, in
zone izolate, dar altitudinile nu vor depasi 1400 metri. Peisaje foarte
variate, privelisti pitoresti, o zona cu nenumarate valori naturale si
etnografice – zone carstice cu chei si pesteri, multiculturalitate, mori
de apa si manastiri, arii naturale protejate…

Traseul si programul sunt redate in ANEXA ( traseul este preliminar, mai
poate suferi unele modificari)

Fiecare participant isi acopera propriile costuri ( de transport, masa,
cazare, cota de cheltuieli de benzina a masinii de transport bagaje ).
si participa pe proprie raspundere in materie de posibile accidente sau
incidente. CCN se ocupa de organizare, planificarea traseului, ghidaj…

Cei interesati sunt rugati sa ne contacteze cat mai urgent prin e-mail,
cel tarziu pana la 30 iunie 2009. In caz de numar prea ridicat de
doritori, se va opera o selectie, avand prioritate membrii activi CCN si
cei ai altor cluburi afiliate la Federatia Biciclistilor din Romania sau
la Federatia Europeana a Biciclistilor.

RADU MITITEAN
director executiv CCN

ANEXA
============================

CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA (CCN)

BIKE ROMANIA TOUR 2009
8-16 august 2009

TRASEU SI PROGRAM

0. S, 08 august 2009
DEPLASARE LA LOCUL DE PORNIRE
Intalnirea la RESITA. Cazare in Resita sau apropiere. Clujenii vor merge
probabil impreuna de la Cluj la Resita…

1. D, 09 august 2009
RESITA – GARANA
Resita – Secu – Lacul Valiug – Statiunea Semenic ( 1400 m) – Garana.

2. L, 10 august 2009
Circuit GARANA
Garana – Lacul Trei Ape – Teregova – Armenis – Slatina-Timis – Brebu Nou
– Trei Ape – Garana

3. Ma, 11 august 2009
GARANA – EFTIMIE MURGU
Garana – Crivaia – v.Cosava – v.Nera – Prilipet – Eftimie Murgu

4. Mi, 12 august 2009
E.MURGU – MRACONIA
Eftimie Murgu – Ch.Rudariei – platoul m-tilor Almajului – Golful
Mraconia pe Dunare ( langa zona Cazanelor Mici).

5. J, 13 august 2009
MRACONIA – BERZASCA
Mraconia – Bigar – Cozla – Berzasca

6. V, 14 august 2009
BERZASCA – SASCA MONTANA
Berzasca – Sichevita – Sopotu Nou – Sasca Montana ( aval de Ch.Nerei)

7. S, 15 august 2009
SASCA MONTANA – RESITA
Sasca Montana – Socolari – Oravita – Anina – Ch.Carasului – Resita

8. D, 16 august 2009
PLECARE SPRE CASA
Plecare spre casa sau circuit in m-tii Dognecei la vest de Resita si
apoi plecare spre casa

Radu Mititean
CCN

Contact: +40 744-576836