Categories
General

Proiectie foto – “BICICLETA IN MIJLOACE DE TRANSPORT IN COMUN” si “CU BICICLETA PE ALTE CULMI DIN MUNTII GILAULUI”

I N V I T A T I E
la proiectiile foto “BICICLETA IN MIJLOACE DE TRANSPORT IN COMUN”
si “CU BICICLETA PE ALTE CULMI DIN MUNTII GILAULUI”

Clubul de Cicloturism “NAPOCA” invita publicul clujean JOI 11
septembrie 2008, de la ora 20:30, la biblioteca “Heltai” ( str.
Clinicilor nr.18) la doua PROIECTII DE IMAGINI pe tema “BICICLETA IN
MIJLOACE DE TRANSPORT IN COMUN” si respectiv “CU BICICLETA PE ALTE
CULMI DIN MUNTII GILAULUI”. Intrarea este libera.

In prima proiectie vor fi prezentate imagini despre amenajari si
solutii pentru luarea bicicletelor in trenuri, in metrouri, in sau pe
autobuze, in avioane sau alte mijloace de trasport in comun, element
important pentru transportul intermodal si tot mai raspandit in tarile
dezvoltate, unde combinatia intre bicicleta si transportul public
ofera o alternativa tot mai atractiva la deplasarea cu autoturismul (
spre deosebire de Romania, unde este inca aproape imposibil sa iei o
bicicleta intr-un mijloc de transport in comun).

Este a 8-a proiectie din seria dedicata prezentarii universului
bicicletei si facilitatilor pentru biciclisti. In proiectiile viitoare
vor fi abordate alte teme, precum solutii pentru parcarea
bicicletelor, copiii pe bicicleta, domenii de utilizare a bicicletei
etc.

A doua proiectie foto va prezenta pitorescul traseu cicloturistic de
pe culmea ce desparte bazinele hidrografice ale Somesului Rece si
Cald, trecand prin Marisel, muntele Ijar, sub vf. Blidarul si pe
Dealul Cetatii, pana in satul Somesul Rece. Este ruta parcursa in
excursia pe biciclete organizata sambata trecuta de Clubul de
Cicloturism NAPOCA pentru publicul clujean in Muntii Gilaului, in
cursul careia participantii au putut admira peisaje deosebite si
vedea marele potential pentru mountain biking al acestei zone din
apropierea Clujului.

Proiectiile sunt organizate in cadrul proiectului VELORUTIA LA CLUJ,
derulat de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN), ca o parte a campaniei
VELORUTIA NATIONALA desfasurata in mai multe orase, in parteneriat cu
Asociatia BATE SAUA, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania
(FBR), cu sprijinul Fundatiei pentru Parteneriat Miercurea Ciuc in
cadrul programului “Atitudine si Implicare”.

CCN militeaza pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o
dezvoltare durabila a societatii. In acest sens, CCN actioneaza in
patru domenii importante si complementare: Promovarea bicicletei;
sporturi montane; protectia mediului si cunoasterea si dezvoltarea
durabila a zonei montane; promovarea tineretului si dezvoltarea
societatii civile.

Radu Mititean
director executiv CCN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.