Categories
General

Trasee Cicloturistice in Romania

RETEAUA NATIONALA DE TRASEE CICLOTURISTICE PE CALE DE A FI OFICIALIZATA
************ ********* *
Propunerile CCN privind marcajele cicloturistice sunt pe punctul de a fi
aprobate de Guvern
************ ********* *

Dupa noua ani de discutii si amanari, autoritatile sunt in sfarsit pe
cale de a da curs propunerilor organizatiilor de biciclisti de
consacrare oficiala a unei retele nationale de trasee cicloturistice
marcate si a unor norme unitare de concepere si realizare a marcajelor
cicloturistice.

In acest fel se apropie de sfarsit o situatie care a facut ca Romania sa
fie una dintre ultimele tari europene in ce priveste turismul pe
bicicleta, neavand inca o retea de trasee marcate si nici alte
infrastructuri si facilitati specifice, dar nici cadrul legal necesar in
acest sens.

CCN a inceput in 1997 munca de concepere si documentare pentru viitoare
trasee cicloturistice marcate in Romania si a obtinut de la Federatia
Europeana a Biciclistilor (ECF) includerea Romaniei in viitoarea retea
europeana de trasee cicloturistice marcate de lung parcurs EuroVelo.

A devenit atunci evident ca, din moment ce se va face o retea europeana
unitara in acest domeniu, ea trebuie sa se bazeze pe retele nationale la
nivelul fiecarei tari, atat pentru cicloturism clasic (“de sosea”) cat
si de munte ( mountain bike), cum incepusera deja sa isi dezvolte la
acea vreme mai multe state europene…

Dupa consultari si cu alte organizatii din tara si din strainatate si cu
forurile internationale de profil, Clubul de Cicloturism NAPOCA a propus
in 1999 autoritatilor sa institutie si in Romania o retea nationala de
trasee cicloturistice marcate si un sistem unitar de planificare,
aprobare, realizare si intretinere a marcajelor cicloturistice.

Scopul era umplerea vidului legislativ existent in acest domeniu si
crearea posibilitatii de a se demara marcarea de trasee pentru turismul
pe bicicleta, asigurand totodata ca nu se va produce o dezvoltare
haotica in domeniu, ci o evolutie armonioasa, bazata pe o viziune comuna
si pe standarde si metodologii unice ( cum exista deja de multe decenii
pentru marcajele de turism pedestru montan) incat in timp sa se ajunga
la o retea nationala de trasee cicloturistice marcate, unitara, coerenta
si integrata in retelele internationale.

Concret, in martie 1999, la o intalnire pe teme cicloturistice la
Resita, ministrul turismului de la acea vreme s-a declarat convins de
argumentele noastre si a promis ca le va de curs, initiind o hotarare de
guvern in acest sens. I-am furnizat propuneri concrete si argumentate,
ne-am declarat disponibilitatea de a ajuta la redactare etc., a fost
desemnat un rasponsabil in cadrul minsiterului de resort pentru aceasta
problema, a fost o serie de intalniri de lucru, parea ca totul merge
bine… dar apoi s-a schimbat ministrul, s-au modificat insarcinarile
personalului implicat, si initiativa s-a impotmolit.

In 2000 am reluat munca de lobby, am ajuns din nou pas cu pas pe
ierarhie pana la nivelul noului ministru al turismului la acea vreme,
care a reluat si el promisiunile ministrului anterior, a desemnat un nou
responsabil in domeniu, am reluat intalnirie de lucru si din nou parea
ca lucrurile se indrepta in directia buna… dar iarasi s-a schimbat
ministrul, s-a reorganizat ministerul, s-au modificat insarcinarile
celor initial desemnati sa se ocupe de problema cicloturismului, si
initiativa s-a blocat din nou…

Si tot asa in continuare inca 7 ani… dupa fiecare modificare la
nivelul conducerii autoritatii publice centrale in domeniul turismului
sau reorganizare a acesteia reluam aproape “de la zero” initiativa,
inaintam din nou documentatiile, reluam discutiile la diverse nivele, si
cand parea ca lucrurile se indreapta spre finalizare si proiectul de
hotarare de guvern urmeaza sa fie semnat de conducatorul autoritatii,
acesta era inlocuit sau se reorganiza autoritatea fara sa se preia
adecvat initiativele aflate in lucru si totul trebuia reluat. Nici nu
are rost sa mai insiram denumirile succesive ale autoritatii si numele
diversilor ministri, secretari de stat sau presedinti de autoritate
nationala pt turism care s-au perindat si care au promis ca finalizeaza
initiativa dar nu au facut-o.

In toamna lui 2007, sprijiniti si de Programul GTZ-IBD si de recent
infiintata Federatie a Biciclistilor din Romania, am avut o noua serie
de intalniri cu oficialitati din ministerul turismului (MIMMCTPL)
incluzand actualul secretar de stat pt turism (Lucia Morariu), care a
promis ca va promova in sfarsit proiectul de hotarare de guvern propus
de noi si aflat acolo “la sertar” de multi ani. Am depus din nou
documentatiile de fundamentare actualizate si explicatiile privind
necesitatea si oportunitatea reglementarii, fara sa ne facem insa iluzii
foarte mari…

In noiembrie 2007 am aflat insa cu bucurie ca proiectul de HG a fost
acceptat si semat de secretarul de stat pt turism intr-o forma foarte
apropiata de propunerea noastra ( care fusese intre timp insusita de
Coalitia Nationala de Cicloturism si Promovarea Bicicletei PRO VELO si
de Federatia Biciclistilor din Romania – FBR) si inaintat la secretarul
general al ministerului, urmand sa fie apoi prezentat spre semnare
ministrului (Ovidiu Silaghi) si apoi trimis spre avizare altor
ministere.

A urmat o perioada in care nu am mai reusit sa obtinem informatii
privind stadiul proiectului si ne-am ingrijorat ca s-a blocat din nou pe
undeva. Dar la inceputul lunii martie, la Berlin, la Targul
International de Turism (ITB) am aflat de la secretarul de stat pt
turism din MIMMCTPL ca proiectul de HG a fost trimis deja de la
sfarsitul anului trecut la avizare la alte ministere, ca deja s-au
obtinut avizele si acum proiectul ar fi in curs de definitivare.

Vineri 14 martie 2008 a aparut pe site-ul de Internet al autoritatii
publice centale pt turism www.mturism. ro comunicatul prin care se anunta
promovarea proiectului de hotarare de guvern privind organizarea retelei
nationale de trasee ciclotruistice (RNTCR) si se prezinta continutul
actului normativ propus. [ detaliile la
http://www.mturism. ro/index. php?id=31& stire=31LINK DIRECT se deschide un PDF]

Am comparat textul promovat de MIMMCTPL cu textul propus de noi cu ani
in urma si pe care il sustinem in continuare fara modificari si am
constatat cu satisfactie ca in cea mai mare parte este perfect identic,
cu exceptia a trei articole, unde sunt unele diferente:
– Art. 9 – privind competenta de aprobare a noilor trasee sau a
modificarilor majore de trasee si evidenta traseelor cicloturistice
omologate (unde au fost eliminate competentele ministerului, ramanand
toate in atributia consiliilor judetene, inclusiv pentru traseele
nationale)
– Art. 12 – privind contraventiile ( unde au fost restranse competentele
de
constatare a contraventiilor si aplicare a sanctiunilor, ramanand
competente numai consiliile judetene si Politia Romana).
– Art. 13 – privind dispozitiile finale ( unde a fost eliminata
prevederea potrivat careia normele de aplicare a hotararii vor contine
si ruta de principiu a
traseelor cicloturistice marcate de rang national)

Aceste trei modificari nu sunt in opinia noastra tocmai binevenite si
sunt doar partial acceptabile, motiv pentru care vom face in continuare
lobby pentru revenirea la o varianta mai apropiata in esenta de
propunerile noastre anterioare.

Ne exprimam satisfactia pentru faptul ca actuala conducere a autoritatii
administratiei publice centrale in domeniul turismului ( MIMMCTPL) a dat
“unda verde” acestei initiative pe care conducerile anterioare au
tergiversat- o aproape un deceniu si speram ca proiectul sa fie adoptat
de Guvern cat mai curand si fara modificari care sa ii afecteze negativ
calitatea.

Ne exprimam public si disponibilitatea de a contribui la elaborarea
normelor de aplicare a acestei reglementari si la punerea lor in
practica.

Odata cu intrarea in vigoare a acestei reglementari legale vor fi
deblocate si vor putea fi puse in practica numeroase initiative,
inclusiv de nivel interantional, care pana acum au “batut pasul pe loc”.
Un exemplu relevant este in acest sens proiectul Traseului Ciclotruistic
al Dunarii (DCR) [ detalii pe www.danube-info. org ], a carui
implementare este coordonata la nivelul Romaniei de asociatia noastra.
Este un proiect desfasurat cu incepere din 2004, in mai multe tari din
sud-estul Europei, cu finantarea GTZ-IBD [ detalii pe www.gtz.ro ], si
care se integreaza in magistrala transeuropeana de cicloturism de lung
parcurs EuroVelo nr. 6 [ detalii pe www.eurovelo. org] , in curs de
implementare sub egida Federatiei Europene a Biciclistilor (ECF) [
detalii pe www.ecf.com] la care asociatia noastra este afiliata.

Radu Mititean
director executiv – Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN)
presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania (FBR)

Nota:
Pentru detalii ne puteti contacta la tel. 0744-576836 sau prin e-mail la
office [at] ccn.ro sau contact [at] biciclisti. ro

Felicitari celor de la CCN si celor care au pus umarul la acest proiect!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.