Categories
General

1600 DE CLUJENI AU SEMNAT UN APEL CATRE PRIMARIE IN FAVOAREA BICICLETEI

1600 DE CLUJENI AU SEMNAT UN APEL CATRE PRIMARIE IN FAVOAREA BICICLETEI

Clubul de Cicloturism “Napoca” (CCN) a depus la Primaria clujeana un
teanc de tabele continand peste 1600 de semnaturi de sustinere a
apelului public lansat in 22 aprilie 2010, de “Ziua Pamantului”, pe tema
promovarii utilizarii bicicletei ca mijloc de transport urban, pentru a
demonstra ca ideile si propunerile noastre se bucura de sustinere la
nivelul comunitatii.

Principalele solicitari vizeaza realizarea unei retele coerente de piste
si alte cai de comunicatie pentru biciclete in intregul oras, de
calitate adecvata, care sa nu ia din putinul spatiu ce a mai ramas
pietonilor sau din spatiile verzi si care sa se realizeze acolo unde
este cea mai mare nevoie de ele, nu unde e mai usor sau ieftin pentru
Primarie.

Concret, se solicita ca pistele pentru biciclete sa fie cu latime utila
de minim 1,50 metri pe sens, plus spatii si elemente fizice de protectie
si siguranta, sa fie pe carosabil (nu pe trotuar), neobligatorii ca
utilizare, bine marcate si intretinute si cu solutii adecvate la
intersectii, asigurand interconectarea zonelor de interes pentru public,
intr-un mod cat mai direct, comod si sigur si deci atractiv pentru
actualii si mai ales potentialii / viitorii biciclisti cotidieni.

De asemenea, apelul public solicita realizarea de rastele si alte
facilitati adecvate de parcare in siguranta a bicicletelor asigurarea
mai multor posibilitati de a lua bicicleta in / pe mijloacele de
transport in comun, deschiderea pentru traficul bicicletelor in ambele
sensuri a strazilor care sunt acum cu “sens unic” si acceptarea
bicicletelor pe toate benzile pentru mijloacele de transport in comun si
tolerarea lor in zonele pietonale.

Promovarea bicicletei este pusa in contextul mai larg al mobilitatii
urbane durabile, ce necesita si promovarea transportului in comun si
mersului pe jos, descurajarea utilizarii autoturismelor si extinderea
zonelor pietonale, eliberarea trotuarelor si redarea, catre cetateni, a
spatiului public.

Apelul a fost lansat in cadrul campaniei “Velorutia Romana 2010”,
derulata la Cluj de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua”
Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) cu
sprijinul GEF-SGP, avand ca scop promovarea utilizarii bicicletei ca
mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

RADU MITITEAN
director executiv CCN
coordonator proiect “Velorutia Romana 2010” la Cluj

ANEXA:
Apel din 22.04.2010 catre autoritatile locale pentru promovarea
utilizarii bicicletei ca mijloc de transport in Cluj-Napoca, depus la
Primarie in 10 iunie insotit de peste 1600 de semnaturi.
============================================

A P E L
catre autoritatile locale
pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport in
Cluj-Napoca

Noi, cetateni ai municipiului Cluj-Napoca,

dorind sa avem un oras cu mai putina aglomeratie, praf, zgomot si gaze
de esapament, in care sa iti faca placere sa traiesti si sa te deplasezi,

vazand ca traficul auto a atins o intensitate ce afecteaza negativ
deplasarea in oras, activitatile economice, sociale si culturale,

stiind ca exista solutii alternative, dar vazand ca multe par a fi
neintelese sau prea mult amanate sau aplicate inadecvat si ca nu exista
o strategie coerenta in acest domeniu, in special in ceea ce priveste
promovarea bicicletei,

considerand ca bicicleta este o parte a solutiei, fiind un vehicul
ecologic, eficient energetic, suficient de comod si rapid, care ocupa
putin spatiu, nu face zgomot, nu emite noxe si are un efect benefic
asupra sanatatii celor care il folosesc in mod regulat,

SOLICITAM
autoritatilor locale:

1. Realizarea unei retele coerente de piste si alte cai de
comunicatie pentru biciclete in intregul oras. Dar nu oricum, ci:
– de calitate adecvata (de exemplu respectand latimea utila de minim
1,50 metri pe sens, plus spatii de siguranta, marcare, protejare,
semnalizare si semaforizare corespunzatoare adecvat intretinuta,
ridicarea masinilor care le blocheaza etc.)
– care sa nu ia din putinul spatiu ce a mai ramas pietonilor sau din
spatiile verzi (ci din cele folosite acum de masini sau ocupate cu
panouri publicitare, tonete etc.)
– care sa se realizeze acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, nu
unde e mai usor sau ieftin (trebuind sa asigure interconectarea zonelor
de interes pentru public, intr-un mod cat mai direct, comod si sigur si
deci atractiv pentru actualii si mai ales potentialii / viitorii
biciclisti cotidieni, care, si din cauza lipsei de infrastructuri
specifice, sunt la ora actuala mai ales utilizatori ai vehiculelor
motorizate)

2. Realizarea de rastele si alte facilitati adecvate de parcare in
siguranta a bicicletelor (in toate zonele de interes public, precum si
in cartierele de blocuri, campusurile universitare si alte zone unde
parcarea lor in siguranta este acum o mare problema);

3. Asigurarea pe viitor in mod gradat a intermodalitatii de transport
( posibilitatea de a lua bicicleta in / pe mijloacele de transport in
comun).

4. Deschiderea pentru traficul bicicletelor in ambele sensuri pe
strazile care au la ora actuala regim de sens unic si exceptarea
bicicletelor de la alte restrictii de circulatie sau stationare impuse
pentru vehicule, cum sunt benzile rezervate pentru transportul in comun
sau aleile si strazile pietonale.

5. Luarea altor masuri de promovare a mersului pe bicicleta, precum
si mersului pe jos si a transportului in comun.

6. Descurajarea utilizarii autoturismelor, extinderea zonelor
pietonale, implementarea adecvata a regulilor de aprovizionare si acces
pentru traficul greu, degajarea trotuarelor si spatiilor verzi de
autovehicule si constructii si redarea, catre cetateni, a spatiului public.

Apel deschis pentru semnare catre toti cetatenii municipiului
Cluj-Napoca, lansat de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) (
contact:www.ccn.ro, tel 0744-576836, e-mail: office@ccn.ro) in 22 aprile
2010 cu ocazia Zilei Pamantului, in cadrul campaniei “Velorutia Romana”
2010 la Cluj, desfasurata in parteneriat cu Asociatia “Bate Saua”, sub
egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) cu sprijinul GEF-SGP.

2 replies on “1600 DE CLUJENI AU SEMNAT UN APEL CATRE PRIMARIE IN FAVOAREA BICICLETEI”

Da,da. Asa da. Imi place cum suna, foarte frumos. Eu, care folosesc bicicleta in regimul “zilnic” am si permis de conducere auto, dar in mod cert nu fac abuz cu forta superioara ce imi ofera masina (claxonare de aproape in scopul de a speria, in special un biciclist, la care mentinerea echilibrului este V I T A L A, cum se procedeaza in prea iubitul Cluj al nostru. Dau numai un exemplu: la Critical Mass din 11 iunie autobuzul NOKIA, al carui stimat sofer a clacat cand si-a dat seama ca chiar exista biciclisti in Cluj si si-a dat drumul la nervi claxonandu-ne in continuu de era sa cada careva sub autobuz !!! Rusine , “soferule”. Etc.)
Noi speram numai ca cat mai multa lume sa bata saua 🙂 ca are mult prea multe avantaje, dar dureaza pana romanii vor intelege treaba asta. Intotdeauna am fost un pic in urma… Spre exemplu la elvetieni evolutia consta in renuntarea la masina in favoarea bicicletei. Nu e de mirare ca iese Elvetia pe primul loc la capitolul CEA MAI PUTIN POLUATA TARA ! La noi inca persista sindromul politistului : doar 15% sunt isteti, restul sunt foarte puternici 🙂
Bafta CCN, noi te sustinem! SPOR LA DAT si LANT INTINS la toata lumea!

Am locuit 5 ani in Szeged, un paradis al biciclistilor, cu o retea de piste de biciclete extraordinara. Imi doresc sa realizam asta si in Cluj. Sunt convinsa ca odata puse la punct pistele de biciclete in oras, foarte multi isi vor lasa masinile in garaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.